Cat consuma un aragaz, plita sau cuptor electric in modul standby
Cum functioneaza

Cat consuma un aragaz, plita sau cuptor electric in modul standby

display consum energetic in standby

In mod surprinzator o multime de aparate electrocasnice nu pot fi oprite sa consume energie electrica fara scoaterea din priza a cablului de alimentare.
Aceste aparate electrocasnice ( aragaze, cuptoare, plite electrice,televizoare, cuptoare cu microunde etc.) consuma energie electrica fara ca utilizatorul sa realizeze acest lucru iar acest  consum de energie poarta denumirea de energie consumata in standby.

Dar ce este energia consumata in modul standby ?

O definitie ar fi ca energia consumata in modul standby este acea energie electrica consumata de aparatele electrocasnice cand sunt inchise si nu efectueaza principala functie pentru care au fost realizate.
In cazul aragazelor, cuptoarelor sau plitelor electrice energia in modul standby este consumata in principal de afisaj.

Cata energie consuma aragazele, plitele sau cuptoarele in modul standby?

Legislatia in vigoare limiteaza puterea maxima in modul standby pe care o poate avea un aragaz electric cu afisaj  la valorea de 1 W.
Pentru usurarea calculelor luam, ca si exemplu, un aragaz electric care are o putere in standby de 1W, acest lucru inseamna ca intr-un an de zile acest aragaz va avea un consum energetic de aproximativ 9 kWh, care pe factura dumneavoastra de energie electrica inseamna anual cam 5 – 6 RON.
Deci, aragazul, plita incorporabila sau cuptorul dumneavoastra are un consum anual doar in standby de 5-6 RON.

Acest consum de 9 kWh este doar pentru un aparat electrocasnic, iar daca luam in calcul toate aparatele electrocasnice care se gasesc intr-o casa obisnuita ( televizoare, aparate de facut cafea, aragaze electrice, plite si cuptoare electrice, cuptoare cu microunde etc.) realizam ca de fapt consumul cumulat de energie a aparatelor in modul standby este destul de mare.
Daca, de exemplu, aveti 2 televizoare (5W fiecare), un calculator cu UPS, un hard extern, imprimanta multifunctionala, cuptor cu microunde (15 W in total) atunci aveti in total un consum de energie electrica in modul standby de 20W care intr-un an de zile inseamna aproximativ 180 kWh = 108 Ron cu pretul de 0.6 Ron / KWh. Valorile prezentate mai inainte sunt orientative, deoarece fiecare aparat electrocasnic are un consum diferit, dar va ajuta sa va faceti o idee despre ce inseamna consumul electric in modul standby intr-un an de zile.

In Elvetia s-a facut un studiu care a aratat ca o cantitate foarte mare de energie electrica este consumata de aparatele electrocasnice in modul standby, si anume se estimeaza ca intr-un an de zile acestea au consumat o cantitate de energie electrica de 400 GWh, care in bani inseamna aproximativ 80 milioane franci elvetieni.
In cadrul acestui studiu s-a constatat ca cel mai mare consum de energie electrica in modul standby le au aparatele de facut cafea, din 400 GWh aproximativ 60% se considera ca sunt consumati de aparatele de facut cafea.

Este necesara existenta consumului in modul standby?

Din pacate, valoarea consumului in modul standby nu poate fi zero la aparatele care au de exemplu afisaj asa cum este cazul aragazelor electrice.

Cata energie electrica se consuma in modul standby in intreaga lume?

Din pacate, nu exista un raspuns la aceasta intrebare, dar sunt unele estimari care arata ca aproximativ 5% din consumul casnic de energie electrica este datorat acestui modul standby. De asemenea, se estimeaza ca aproximativ 1% din emisiile totale de CO2 sunt cauzate de consumul de energie electrica in modul standby.

Din pacate consumul de energie in modul standby se estimeaza ca va creste, datorita faptului ca este in crestere numarul mediu de aparate electrocasnice dintr-o locuinta.
Chiar daca legislatia actuala obliga producatorii sa dezvolte aparate electrocasnice cu consum in standby cat mai mic, cresterea numarului de produse vandute, face ca acest tip de consum energetic sa creasca.

Post Comment