Cuptor care coace foarte bine și repede
Indesit este unul dintre cei mai cunoscuți producători de cuptoare electrice din Europa. În oferta de cuptoare Indesit se găsește și un model care coace foarte bine și repede, având în același timp și un raport preț-performanțe bun, fapt care este un lucru destul de important pentru multă lume, astfel încât să achiziționeze acest cuptor de la Indesit în locul celui mai bun cuptor electric Bosch care are un preț destul de mare.
Cuptor care coace foarte bine și repede
Persoanele aflate în căutarea unui cuptor electric doresc ca acesta să poată coace foarte bine și repede dar totuși să aibă un preț accesibil, iar un aparat care corespunde acestei cerințe este acest model de cuptor electric de la Indesit.
Cuptorul coace foarte bine și repede datorită celor 11 funcții de cuptor dintre care una este foarte specială și anume, selectează în mod automat temperatura și timpul de gătire pentru mai multe tipuri de alimente inclusiv carne, pește, legume, plăcinte, paste făinoase, produse de patiserie, pâine.
Funcțiile de cuptor Indesit
Convențional
Este modul de gătire în care căldura este produsă în partea de jos și sus a cuptorului fiind un mod de gătire recomandat pentru prepararea alimentelor pe un singur nivel. Rezultate foarte bune se obțin la prepararea prăjiturilor.
Multi Nivel
Căldura este produsă de elementul încălzitor circular, iar ventilatorul asigură distribuirea uniformă a acesteia, astfel încât este funcția ideală pentru prepararea simultană pe mai multe niveluri a mâncărurilor care au aceeași temperatură de coacere.
Aceasta este una dintre funcțiile cuptorului care asigură o coacere foarte bună și rapidă.
XL Cooking
Este funcția de cuptor recomandată pentru gătirea bucăților mari de carne (peste 2.5 kg). Este recomandată întoarcerea cărnii în timpul gătirii astfel încât rumenirea să se execute uniform pe ambele părți.
Pizza
Este modul de gătire special conceput pentru prepararea diverselor tipuri de pizza, dar poate fi folosită și pentru a coace pâine.
Grill
Întreaga căldură este generată în partea superioară a cuptorului de către elementul încălzitor grill, fapt care face ca această funcție să fie ideală pentru frigerea bucăților de carne sau pentru gratinarea legumelor.
Gratin
Este o funcție de cuptor care poate fi utilizată pentru frigerea bucăților mari de carne, iar pentru a nu se produce fum în timpul preparării este recomandată amplasarea în partea inferioară a cuptorului a unei tăvi cu apă în care să se scurgă grăsimea.
Menținere la cald
Este o funcție foarte bună pentru dospirea aluaturilor. Temperatura optimă pentru dospirea aluaturilor este indicată pe selectorul de temperatură prin intermediul simbolului .
Dacă selectorul de temperatură nu este rotit până în dreptul simbolului amintit sau temperatura din interiorul cuptorului depășește 65°C nu se va putea porni această funcție.
Încălzire inferioară
Căldura este produsă doar de către elementul încălzitor din partea de jos a cuptorului, fapt care face ca această funcție să fie recomandată pentru rumenirea în partea de jos a preparatelor.
Freasy Cook
Este una dintre funcțiile care asigură o coacere rapidă a preparatului prin activarea simultană a tuturor elemenților încălzitori împreună cu ventilatorul.
Rezultate excelente se obțin utilizând această funcție pentru prepararea mâncărurilor congelate sau semipreparate.
Aer Forțat ECO
Este un mod de gătire la care accentul se pune pe reducerea consumului de energie fiind recomandată pentru prepararea fripturilor pe un singur nivel. Cât timp este activată această funcție se poate observa că becul din interiorul cuptorului se stinge și va rămâne în această stare până la finalul procesului de gătire.
Turn & Cook
Dacă până acum funcțiile de cuptor erau cele tradiționale putem spune că „Turn & Cook” este o funcție mai specială care setează în mod automat temperatura și durata procesului de gătire pentru mai multe tipuri de preparate (Carne, Pește, Legume, Plăcinte, Paste făinoase, Produse de patiserie, Pâine).
Acestea sunt cele 11 moduri de gătire cu care este dotat acest model de cuptor electric încorporabil de la Indesit și cu ajutorul cărora reușește să coacă foarte bine și repede.
Programator electronic
Permite controlul funcționării cuptorului astfel încât procesul de gătire să înceapă și să se termine exact când dorește utilizatorul.
Programatorul electronic are următoarele funcții:
● Durata: Permite setarea timpului de funcționare a cuptorului, iar la expirarea perioadei setate se va emite un semnal acustic și se va întrerupe în mod automat procesul de gătire.
● Sfârșit: Permite setarea timpului la care să se termine procesul de gătire. Și în acest caz la expirarea timpului setat se va emite un semnal acustic și se întrerupe procesul de gătite.
● Temporizator: Realizează de fapt o numărătoare inversă fără ca însă să se întrerupă funcția de gătire când timpul ajunge la 00:00.
● Ora Curentă: Când nu este activată o funcție de gătire pe afișajul electronic va apărea ora curentă, aceasta trebuie setată la prima conectare a aparatului sau după fiecare întrerupere a alimentării cu energie electrică.
Temperatura din cuptor
Setarea temperaturii la acest model de cuptor de la Indesit se realizează cu ajutorul selectorului de temperatură amplasat pe panoul de comandă care permite setarea unei temperaturi în intervalul 60°C–250°C.
În jurul selectorului de funcții se pot observa inscripționate mai multe valori (60, 80, 100, 120, 140, 160, 180, 200, 220, 250) acestea sunt de fapt valorile medii ale temperaturii obținute în interiorul cuptorului când selectorul este rotit în dreptul valorii respective.
În jurul selectorului se mai pot observa și cele două simboluri de la funcțiile „Turn & Cook” și „Menținere la Cald” în dreptul cărora trebuie poziționat selectorul când se utilizează funcția respectivă.
Accesoriile cuptorului
Indesit livrează acest cuptor care coace bine și repede cu 3 accesorii și anume:
● Tăvi: Cuptorul conține 2 tipuri de tăvi și anume o „Tavă Colectoare” și o „Tavă de Copt”. Ambele tăvi sunt emailate fapt care face curățarea lor să fie ușor de făcut.
● Grătar de sârmă: Se utilizează în principal pentru frigerea la grill a bucăților de carne sau ca și suport pentru diversele forme de prăjituri.
Când se frige la grătar se recomandă amplasarea în partea inferioară a tăvii colectoare pentru ca în aceasta să se scurgă grăsimea generată în timpul procesului de gătire.
Curățarea cuptorului Indesit
Pentru menținerea cuptorului funcțional o perioadă cât mai lungă de timp vă recomandăm să îl curățați după fiecare utilizare.
● Suprafețele exterioare: Pentru curățarea suprafețelor exterioare ale cuptorului se recomandă utilizarea unei lavete moale împreună cu o soluție de apă caldă în care s-a dizolvat detergent cu pH neutru. Este interzisă utilizarea bureților abrazivi deoarece aceștia pot să zgârie suprafețele.
● Suprafețele interioare: Cuptorul este dotat și cu panouri catalitice care se curăță singure descompunând murdăria depusă pe ele. Panourile catalitice se deosebesc foarte ușor de cele emailate normal deoarece sunt poroase. Un aspect foarte important este acela că panourile catalitice nu se curăță cu soluții de curățare sau cu bureți deoarece se distruge emailul catalitic.
Suprafețele interioare care sunt acoperite cu email normal se pot curăța cu o soluție formată din apă caldă și detergent cu pH neutru.
Rezistența superioară este de tipul rabatabil ceea ce înseamnă că va coborî, permițând curățarea panoului superior.
● Ușa cuptorului: Este dotată cu un sistem care permite demontarea ei fără a fi necesară utilizarea unor scule, permițând astfel curățarea mult mai ușoară a panourilor de sticlă.
După ce s-a demontat capacul din partea superioară a ușii se poate scoate în afară și panoul interior din ușă pentru a se efectua o curățare completă a ușii. Ca și soluție pentru curățarea ușii se poate folosi apă caldă în care s-a dizolvat detergent cu pH neutru.
Datorită procesului tehnologic de fabricație în interiorul cuptorului pot să rămână diverse soluții care trebuie arse înainte de a începe să utilizați cuptorul pentru prepararea mâncărurilor, astfel încât vă recomandăm ca să scoateți toate accesoriile din cuptor și să îl lăsați să funcționeze în gol pentru o perioadă de 60 de minute la 250°C în funcția XL Cooking.
Este foarte probabil ca aparatul să emane unele mirosuri și din acest motiv trebuie aerisită încăperea când se activează pentru prima dată cuptorul.
Mirosurile de ars apărute la prima utilizare sunt perfect normale și nu trebuie să vă faceți griji în privința lor.
Consumul de energie electrică
Din punct de vedere al consumului energetic acest model de cuptor electric de la Indesit este foarte performant fiind încadrat în clasa energetică „A+” cu următoarele valori măsurate de către producător în condiții de laborator:
● 0.89 kWh/ciclu: În modul de încălzire tradițional.
● 0.69 kWh/ciclu: În modul de încălzire “Aer Forțat ECO”.
Date tehnice
• Tip: Cuptor electric încorporabil
• Număr de funcții cuptor: 11
• Tensiunea nominală: 220–240V
• Cablu de alimentare: 100 cm
• Culoare: Inox
• Curățare: Catalitică (parțial)
• Control: Electronic
• Clasa energetică: A+
• Volum util: 71 litri
• Greutate: 27.1 kg
• Înălțime/Lățime/Adâncime: 595 mm/595 mm/591 mm