Plită cu inducție cu 3 zone de gătit pentru un spațiu mai mare pe plită

Plita cu 3 zone de gătit este preferată de multă lume în defavoarea celei cu 4 zone de gătit din 2 motive și anume:
● Spațiu mai mare pe plită: Datorită faptului că sunt doar trei zone de gătit amplasarea lor pe plită este un pic mai aerisită decât în cazul plitei cu 4 zone, ceea ce face posibilă utilizarea cu ușurință a mai multor vase simultan.
● Zonă de gătit cu dimensiuni mari: De obicei în cazul plitelor cu 4 zone de gătit diametrul cel mai mare îl are ochiul de 210 mm, ceea ce pare foarte puțin dacă ne gândim să comparăm cu o zonă de gătit de 280 mm pe care o regăsim pe multe plite cu 3 zone.
Plită cu inducție cu 3 zone de gătit
Una dintre cele mai bune plite cu inducție cu 3 zone de gătit este acest model de la producătorul german Bosch care excelează la caracteristici tehnice și performanțe, fapt pentru care este foarte apreciată de persoanele care au achiziționat acest model.
Ținând cont că plita are o lățime de 60 cm și doar 3 zone de gătit putem observa prezența unui spațiu mare pe suprafața plitei, fapt pentru care utilizarea simultană a mai multor vase nu va crea impresia de înghesuială. Deoarece în partea stângă este amplasată doar o zonă de gătit a făcut posibilă utilizarea unei zone de gătit de dimensiuni foarte mari și anume 280 mm. Plitele cu 3 zone de gătit sunt mai scumpe ca și cele cu 4 zone și din acest motiv veți găsi o astfel de configurație pe o plită cu inducție ieftină.
Păreri ale persoanelor care au cumpărat plita: „Plita este excepțională”, „Arată bine”, „Își merită banii”, „Este exact cum mi-am dorit”, „Este la fel de bună ca în prima zi”, „Sunt foarte mulțumită de ea” , „Îi acord 5 stele”.
Plita aceasta pe inducție de la Bosch cu 3 zone de gătit are o putere totală de 4600 W care poate fi modificată cu ajutorul funcției de management al puterii, în funcție de rețeaua electrică disponibilă.
Datele tehnice ale celor trei zone de gătit de pe plită
● Stânga Centru: Zonă de gătit cu diametrul de 280 mm și o putere de 2600 W, iar când se activează funcția de putere suplimentară se dezvoltă o putere maximă de 3700 W.
● Dreapta Spate: Este cea mai mică zonă de gătit cu diametrul de doar 145 mm și o putere de 1400 W, iar funcția PowerBoost face ca această zonă să dezvolte 2200 W.
● Dreapta Față: A treia zonă de gătit are diametrul de 210 mm și o putere de 2200 W, iar nivelul maxim de putere pe care îl dezvoltă datorită funcției Putere Suplimentară este de 3700 W.
Putere Suplimentară (PowerBoost)
Unul dintre cele mai mari avantaje ale plitelor cu inducție este capacitatea de a genera o putere mărită pentru o anumită perioadă de timp reducând astfel timpul necesar încălzirii apei sau a uleiului.
Funcția PowerBoost reduce considerabil timpul de încălzire datorită faptului că întreaga putere mărită este generată în fundul vasului, fără a exista pierderi de energie precum la alte tipuri de plite.
Diferența mare de putere se poate observa la zona de gătit cu diametrul de 210 mm la care puterea nominală este de 2200 W, dar activarea acestei funcții face ca aceeași zonă de gătit să dezvolte 3700 W.
Funcție pentru verificarea vaselor de gătit
Pentru a obține rezultate excelente la gătirea mâncărurilor cu ajutorul plitei cu inducție este necesară utilizarea vaselor compatibile cu o astfel de plită, iar acest model de plită cu inducție și 3 zone de gătit are implementată o funcție specială cu ajutorul căreia se poate verifica calitatea vasului precum și dacă acesta este compatibil.
Rezultatul oferit de funcția de verificare poate fi încadrat în 3 categorii:
0 – Vasul testat nu este compatibil cu plita cu inducție (Neadecvat)
1 – Vasul testat este compatibil cu plita cu inducție dar încălzirea lui este mult mai înceată, astfel încât nu se recomandă utilizarea lui deoarece crește durata de preparare (Nu este optim).
2 – Vasul de gătit este în totalitate compatibil cu plita pe inducție oferind rezultate optime la măsurătoarea efectuată (Adecvat).
Funcția de management al puterii la plita cu inducție
Acest model de plită cu inducție cu 3 zone de gătit de la Bosch este dotată cu o funcție de management al puterii care permite modificarea puterii maxime absorbite de plită de la rețea, astfel încât să nu se suprasolicite rețeaua electrică în cazul în care alimentarea plitei este monofazică.
Puterea maximă a plitei este de 4600 W ceea ce corespunde unui curent de 20 A, iar alimentarea monofazică de la o priză de 16 A nu este permisă în acest caz, fapt pentru care utilizatorul poate folosi funcția de setare a puterii pentru a seta valoarea de 3500 W. Acest lucru se traduce prin posibilitatea conectării plitei în deplină siguranță la o priză de 16 A.
Opțiunile de setare a puterii sunt:
1 – 1000 W
1. – 1500 W
2 – 2000 W
2. – 2500 W
3 – 3000 W
3. – 3500 W
4 – 4000 W
4. – 4500 W
Indicator de căldură reziduală
Fiecare zonă de gătit dintre cele 3 are implementat sistemul de afișare a căldurii reziduale, astfel încât utilizatorul poate observa dacă zona de gătit este caldă sau rece.
În funcție de nivelul de căldură pe afișajul digital al plitei poate să apară litera „H” sau „h”, prima indică faptul că zona de gătit este fierbinte, iar a doua că zona de gătit este caldă.
Indicatorul de căldură rezidual este afișat doar după ce s-a dezactivat zona de gătit și rămâne aprins atâta timp cât plita este caldă.
Funcții de timp pentru controlul funcționării
Bosch a dotat acest model de plită cu inducție cu 2 funcții de timp dintre care una permite controlul funcționării zonelor de gătit și cealaltă are rol de ceas de bucătărie.
● Programator: Prima funcție permite setarea individuală a timpului de funcționare pentru fiecare zonă de gătit, iar când timpul setat de utilizator se scurge se efectuează decuplarea automată a zonei de gătit și se emite un semnal acustic pentru a-l avertiza pe acesta că procesul de gătire este terminat.
● Ceas de bucătărie: A doua funcție de timp permite setarea unei durate maxime de 99 de minute și când numărătoarea inversă ajunge la 0 se emite un semnal acustic fără însă a se realiza și decuplarea vreunei zone de gătit.
Durata semnalului sonor poate fi setat să fie 10 secunde, 30 de secunde sau 1 minut.
Nivelurile de căldură a plitei cu inducție cu 3 zone
Plita dispune de 17 niveluri de căldură care permit reglarea cu precizie a nivelului de căldură optim pentru a obține rezultate excelente la prepararea multor tipuri de mâncăruri.
Nivelurile de căldură care se pot seta sunt de la 1 până la 9, cu niveluri intermediare între două numere consecutive.
De exemplu nivelul de căldură care poate fi setat între 2 și 3 este 2. care setează un nivel de căldură superior celui de la setarea 2 dar inferior celui de la setarea 3.
Sisteme de siguranță
Pe lângă sistemul care ne arată căldura reziduală pe acest model de plită cu inducție Bosch sunt implementate mai multe sisteme pentru utilizarea ei în deplină siguranță:
● Protecție copii: Așa cum îi spune și denumirea permite blocarea panoului de comandă pentru ca pornirea plitei să nu fie făcută de către copii.
● Protecție împotriva scurgerilor de lichide: În cazul în care pe panoul de comandă ajung lichide sau peste acesta este poziționat un obiect, plita se va decupla în mod automat dacă în decurs de câteva secunde nu este mutat obiectul sau nu sunt șterse lichidele.
● Protecție la supraîncălzire: Are rolul de a decupla alimentarea sau de a reduce nivelul de putere în cazul în care senzorii din interiorul plitei detectează o temperatură peste limitele admise.
● Deconectare automată: Dacă setările plitei nu se modifică pentru o anumită perioadă de timp atunci modulul de comandă al plitei va dezactiva alimentarea zonelor de gătit. Timpul după care se realizează deconectarea zonelor de gătit este în corelație cu nivelul de căldură.
Date tehnice
• Tip: Plită cu inducție
• Zone de gătit: 3
• Putere instalată: 4600 W
• Tensiunea nominală: 220–240V
• Culoare: Negru
• Suprafață: Sticlă securizată
• Putere Suplimentară: Da
• Cablu de alimentare: 110 cm
• Greutate: 18.7 kg
• Lățime: 592 mm
• Adâncime: 522 mm